Atelier de handmade

- Unelte de prim ajutor -

... ce pastă modelatoare folosim?



Pasta modelatoare cu uscare la aer reprezintă o alternativă pentru pastele de tip lut polimeric care se coc la cuptor.
Este ideală pentru confecţionarea bijuteriilor, statuetelor, diverselor obiecte ceramice (farfurioare, suporturi de lumânări, ceşti etc.)
Este o pastă omogenă, de culoare albă sau cărămizie, care se usucă la temperatura camerei, în circa 24 de ore. Se modelează cu mâinile puţin umede. După uscare, formele urmează a fi şlefuite şi pictate în culori tempera sau acrilice.
Iată câteva exemple de pastă modelatoare cu uscare la aer:

- Pasta Darwi Clasic: din punctul meu de vedere, este cea mai bună pastă de modelaj; se modelează uşor şi prezintă rezistenţă ridicată.
Se poate întinde foarte uşor, asemeni unui aluat, cu ajutorul unui sucitor şi se taie în diverse forme la fel de uşor.
Sfat: nu modelaţi pasta Darwi cu mâinile umede, faceţi mai întâi formele, fără a utiliza apă, şi abia atunci când formele sunt tăiate neteziţi-le cu mâinile ude.

- Pasta Darwi extralight: la fel cum îi sugerează numele, este o pastă foarte uşoară, ceea ce o face ideală pentru confecţionarea cerceilor de tipul celor care atârnă.
Se modelează şi se taie la fel de uşor ca Darwi Clasic.
Dezavantaj: este foarte fragilă, obiectele rezultate se pot rupe mai repede.


Pasta Darwi Roc: este o pasta foarte tare, greu de modelat. Obiectele rezultate sunt tari si au un aspect de piatra.

- Pasta Das: este o pastă mai grea, care se modelează mai greu şi are rezistenţă mare.
Se întinde mai greu, cu mânile umede, iar apoi, pentru a-i
da un aspect uniform, poate fi tasată cu un obiect plat (o bucată de gresie umezită).

Dezavantaj: mâinile trebuie să fie în permanenţă umede, poate deveni neplăcut să stai prea mult timp cu mâinile în apă.
Se găseşte la magazinele de la Hanul cu Tei, dar şi în marile hipermarketuri.


- Pasta Kera: are greutate moderată şi se modelează relativ uşor, dar solicită o atenţie deosebită pentru că devine mai fragilă după uscare decât alte tipuri de pastă.
Se întinde uşor, fără a fi cazul să fie umezită.
Sfat: Nu este indicată pentru modelarea obiectelor mici sau foarte fine.

12 comentarii:

Anonim spunea...

si cam cat costa aceasta pasta modelatoare...
?

Anonim spunea...

sunt o amatoare intr-ale artei...pot sa-ti spun ca exista diferite preturi, de ex: la bucur obor -scump rau, la Hanul cu tei am gasit 17 roni =1 kg., se numeste DAS..poti cauta si la art-hobby , pe eforie, etc. cauta pe net. eu insa am vrut sa lucrez si in LUT.Dezastru! vreau sa fac o vaza, de ce crapaaaaaa? sunt tare necajita, ma poate ajuta cineva?

Anonim spunea...

eu am vazut chiar asta seara, cu 8 lei in real pallady, DAS 500 gr.

Esther spunea...

super articolul; mersi...

Unknown spunea...

Eu personal port bijuterii, bratari si cercei lucrati manual.
Felicitarile pentru ce ai realizat tu.


Te pupix dulce.

Carmen Cune spunea...

Am un pachet Darwi Roc alba și am cumpărat o de ceva timp. Acum este cam tare și nu o pot modela. Am înțeles că este un produs pentru înmuierea pastei. Știi despre acest produs ?

Andreea Mădălina spunea...

Din ce magazine pot sa îl cumpăr? (Din Pitești)

Unknown spunea...

BUNA. IMI PUTETI SPUNE, VA ROG, DACA POT APLICA FIGURINE REALIZATE DIN PASTA DE MODELAT PE O SOBA?

Unknown spunea...

BUNA. IMI PUTETI SPUNE, VA ROG, DACA POT APLICA FIGURINE REALIZATE DIN PASTA DE MODELAT PE O SOBA?

gippo spunea...

Nu se pune nici pe soba, nici la soare... trebuie sa se usuce nefortat, la temperatura mediului.

Atelierul de handmade spunea...

Asa este. Totusi, cand am avut nevoie sa se usuce mai repede le-am pus pe calorifer.

Unknown spunea...

Eu lucres cu cu Kera plast am facut doua casute si au crapat amandouase pare ca la uscat nu este rezistenta nu stiu de ce se mai fabrica?

Trimiteți un comentariu