Atelier de handmade

- Unelte de prim ajutor -

O problemă cu care m-am confruntat de multe ori în vânzarea de produse handmade a fost modalitatea de plată. Daca ați trimis cel puțin o dată un colet ramburs prin poștă, probabil știți cât de mari sunt costurile percepute pentru un astfel de serviciu. Uneori, clienții nu sunt dispuși să plătească sume între 8-10 ron pentru a primi un colier sau o pereche de cercei. Alteori, nu suntem dispuși să riscăm trimiterea unui colet la o persoană necunoscută, existând riscul de a primi coletul retur.
Cea mai elegantă metodă rămâne plata în avans, prin transfer bancar sau depunerea banilor la ghișeul băncii. Ei... și aici intervine o altă problemă. Ce bancă alegem astfel încât atât clientului, cât și nouă, să ne fie cel mai convenabil?
De obicei, băncile mari ar trebui ocolite într-o afacere mică, întrucât comisioanele percepute sunt ridicate.
La fel, băncile mici, cu puține sedii, greu de găsit, dau destul de multe bătăi de cap unei persoane care trebuie sa depună banii la ghișeu.
Un caz aparte îl reprezinta ING, care, deși are destul de multe sedii răspândite în toată țara, doar câteva dintre acestea prezintă și casierii, astfel ca trebuie găsit tocmai acel sediu din oraș unde se pot depune banii.
Exista câteva bănci unde comisioanele sunt inexistente sau foarte mici. Ele au sedii în majoritatea orașelor din țară, astfel încât sunt accesibile tuturor potențialilor clienți. Dintre acestea putem menționa: Banca Transilvania, CEC Bank, Banca Romanească.
Pentru o mai bună organizare a activității bancare, se poate folosi serviciul de internet banking, care poate fi atașat, opțional, oricărui cont.
Dacă aveți experiențe plăcute sau mai puțin plăcute cu băncile românești, puteți să ni le împărtășiți printr-un comentariu.

2 comentarii:

Anonim spunea...

BRD nu percepe comision la depunerea unei sume de bani intr-un cont deschis la ei

Mihai spunea...

BRD nu percepe comision celui care depune banii, insa percepe comision celui care primeste banii :-).

Cred ca, totusi, cea mai rezonabila solutie ramane coletul cu ramburs, avand in vedere ca omul doreste sa vada mai intai marfa, dupa care sa plateasca (cei care platesc in avans trebuie sa aiba incredere in cel caruia vor plati).

Uite niste calcule:
Plata prin BRD:
- 3 lei comision
- 2-3 lei plicul antisoc

Plata prin Posta:
- 5-6 lei trimiterea coletului + mandatul postal
- 2-3 lei plicul antisoc

Drumul la Posta oricum il faci, indiferent de modalitatea de plata.

Uite aici un tutorial despre trimiterea coletelor cu ramburs: http://www.how-to-do.ro/business/cum-se-trimit-colete-cu-ramburs

Trimiteți un comentariu